duminică

Nu m-ar deranja...

Cu capul în gânduri,
stai şi tu pe-un scaun mai mult portocaliu decât albastru.
Te-ntrebi de ce n-ai şi tu maşina ta... şi alte întrebări tot întrebate...
când auzi crescând un glas din celălalt capăt al metroului.
Din ce în ce mai tare.
Înţelegi câte-un cuvânt precum:
"avut", "cancer", "spital", "singur", "orfan"... iar la final:
"Să vă dea Dumnezeu sănătate... "
Cu toţii privesc către-acel glas ce parcă vine de niciunde.
Un miros însă, îi ajută să-şi direcţioneze privirea.
Spre buzunar.Cel al sufletului.
Unii întind dezinteres spre mâna lungă şi murdară... alţii, resturi să scape de privirea-i chinuit umilită.
Te gândeşti uneori... că-i mai fericit un câine şi că vrei o maşină.
Una din care să cobori şi să ajuţi bătrânica din centrul junglei,
mai săracă decât un cerşetor, care vinde suporturi pentru pahare din material frumos colorat.
Îţi vine s-o strângi în braţe,
pentrucă nu cerşeşte şi cu înţelepciunea pe care a căpătat-o face CEVA.
Nu m-ar deranja nici dacă ar vinde pufuleţi.