luni

Povestea cu vaca, boul şi măgarul

"Cică era odată o vacă şi un bou o privea şi o admira de peste gard. A doua zi boul, iar o priveşte, o admiră. A treia zi o priveşte, o admiră. A patra zi vine un măgar, o priveşte, o admiră, o convinge, se îndrăgosteşte ..."

Concluzie: Mai bine să fii măgar decât bou.

vineri

Perfectiunea imperfectă

N-aş îndrăzni,

să pictez cerul,

într-o altă culoare

sau, să visez,

o altfel de mare.


N-aş îndrăzni

s-adaug, un strop,

în ploaia ce cade,

peste feţe

ce par a fi umede.



N-aş îndrăzni

să ating fluturi,

de frica morţii ...

de-aş îndrăzni,

poate-aş muri, alături.


N-aş îndrăzni,

s-adaug,

să scad sau să-mpart

nimic din perfecţiunea creată ...

căci de-aş îndrăzni,

n-aş avea putere,

chiar şi eu

sunt perfecţiune,

o perfecţiune

imperfectă.

marți

Păcat (a doua parte)

Şi-ai lăsat Sceptrul să cadă, ai surâs amar şi stins…
Ai lăsat lumina-n urmă, cu-o privire m-ai cuprins;
Talpa ta, curată, albă, a atins uşor ţărâna...
Eram încă în genunchi... mi-ai întins şăgalnic mâna…

Sub a bolţii greutate, tu te-ai preschimbat în floare;
Eram împlinit acuma… şi priveam semeţ în zare…
Dar deşi eram puternic şi înconjurat de umbre…
Auzeam tot mai aproape încâlcite glasuri sumbre.

Tu luceai timid în noapte, erai sfânta mea minune…
Te veghea de sus, din zodii, plinătatea albei lune...
Visător, naiv şi sincer ţi-aruncam priviri senine...
Nu ştiam că o minune piere dupa doar trei zile.

S-a cutremurat Pământul, apăsat, sub suferinţă,
Căci fiind o simplă floare… te-ai pierdut în nefiinţă
Cu pumnalul deznădejdii m-a înjunghiat durerea…
Dinspre marginile lumii se-auzea urlând tăcerea.

Sfâşiat de neputinţă, îngheţat de frigul ceţii,
Ştiind c-am răpus de juna strălucirea dimineţii,
Mi–am cuprins tâmplele-n palme şi-am vărsat lacrimi amare…
De ce te-am ales pe tine să întunec sfântul soare?

Am luat speranţa lumii, am călcat-o în picioare,
Ţi-am cerut să bei a morţii cupă dulce-amăgitoare,
Tu, copil al nemuririi, omorât de-un prinţ al nopţii…
Oare chiar şi veşnicia e un sclav umil al sorţii?

Coborai încet din ceruri, învelită de azur
Şi întreaga omenire te vedea fără cusur…
Te voiau a lor stăpână, te credeau nemuritoare,
Şi sperau că poţi să umpli ale lor suflete goale…


Ah! Întreaga omenire… ce te venera odată…
Te-a iubit pentru o clipă, dar acum erai uitată…
Obosiţi, nebuni şi singuri, ei se-nvârt în roata lumii
Bâjbâind în întuneric şi orbiţi de raza lunii…

Vei rămâne-o amintire-n al meu suflet întristat
Aruncat de-atâtea veacuri într-un vis întunecat…
Eu…ce m-am temut de moarte, acum moartea o aştept…
Împăcat cu mine însumi, cu destinul meu nedrept…

Peste toate, totdeauna, pe Pamant sau printre stele,
Se aşterne blând uitarea, coborând cortine grele…
Prăfuind sublime clipe, vindecând dureri străvechi…
Pribegind, trecute vremuri, se închid perechi… perechi…

-Gabriel Dumitriu-

Păcat (prima parte)

Coborai încet din ceruri, învelită de azur

Şi întreaga omenire te credea fără cusur…

Erai înger între demoni, aveai aripi lungi, măiastre…

Iar întrega ta făptură răspândea lumini albastre…


Copleşiţi de strălucire, ei te-asemănau cu-o zână

Şi părea că au dreptate, căci ţineai Sceptrul în mână…

Iar în sceptrul tău de aur se-nchega tot Universul…

Se-ncegau Iubirea, Ziua, se-nchegau Visul şi Versul.


Te voiau a lor stăpână, te credeau nemuritoare

Şi sperau că poţi să umpli ale lor suflete goale

Viitorul şi trecutul se-mpleteau ca doi şerpi falnici,

Iar deasupra lor, divină, tu vegheai cu ochi-ţi tainici.


Din grădina mea ceţoasă, în destinul nostru sferic,

Eu păşeam uşor în umbră, te vegheam din întuneric;

Dar lumina ta aprinsă îmi stingea tăcuta noapte

Şi voiam să strig spre tine… dar mă înecam cu şoapte.


Ochii mei, odată tineri, ţintuiau haosul fix

Auzeam cum de departe mă chema eternul Nyx…

Printre genele topite, ţi-am pătruns însă privirea:

Un fior mi-atinse fruntea: se citea în ea Iubirea!


Ţi-am cerut atunci să-nlături Viitorul şi Trecutul

Ţi-am cerut s-alegi Prezentul, ţi-am cerut s-alegi Pământul

Ţi-am cerut să-năbuşi slava, să-ncetezi a fi Crăiasă

Ţi-am cerut să fii o simplă, muritoare floare-albastră.


Am cerut Celui Puternic să-ţi întunece puterea…

Am cerut şi Nemuririi să-ţi sfârşească nemurirea...

Am cerut ceasului nopţii să te-nvăluie-n visare...

Să te-acopere cu umbre şi să te transforme-n floare.



vineri

Ce mai fac?


M-am întrebat azi,
ce mai fac?









Mi-am încruntat sprânceana
şi-am stat,
ce-am stat...
ca să-mi răspund

:strâng flori de gheaţă
să-mi asortez sufletul
cu anotimpul.

miercuri

Opreşte!

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.


Ceva ca rugăciunea


Nu ştiu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu ştiu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.

Nu ştiu ce am,
Că nu ajung nicăieri,
Când merg.

Nu ştiu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt , departe.

Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele Tale calde
Şi cu ce fel de salivă
Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi?

De nu ştiu ce am
Că exist,
Nu ştiu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe Tine.


-Marin Sorescu-

marți

Două legi interesante

Legea substituirii dorinţei: Există o lege a minţii şi anume că, dacă un obiect dorit este refuzat atât de ferm, încât dispare orice speranţă de a-l obţine, mintea va înceta să-l dorească şi se va ocupa de alte obiective. Dar, atâta timp cât încă mai există o speranţă de a obţine obiectul dorit, se vor face toate eforturile pentru a-l dobândi.

Legea fortificării prin exersare:
Capacităţile trebuie dezvoltate la maximum; ele trebuie să fie fortificate şi înnobilate prin cugetare asupra adevărurilor spiritule. Dacă minţii i se permite să cutreiere, oprindu-se asupra lucrurilor lipsite de valoare, ea devine slabă, frivolă şi lipsită de putere spirituală. Aceasta este o lege naturală invariabilă.

-Minte, caracter, personalitate-

-Ellen G. White-

luni

-Wish-



Să rămân aceeaşi eu,
n-aceeaşi poză...
n-acelaşi moment
în care cerul,
a coborât jo
s
de tot...
n-abisul sufletului meu...
dorinţă.




Viaţa-mi anihilează
dorinţa...
inventând
videoclipuri.