sâmbătă

No more words

Hotarul



Caut începutul răului
Cum căutam în copilărie marginile ploii.
Alergam din toate puterile să găsesc
Locul în care

Să mă aşez pe pământ să contemplu
De-o parte ploaia, de-o parte neploaia.
Dar întotdeauna ploaia-nceta înainte
De a-i descoperi hotarele

Şi reîncepea înainte
De-a şti până unde-i seninul.
Degeaba am crescut.
Din toate puterile
Alerg şi acum să găsesc locul unde
Să mă aşez pe pământ să contemplu

Linia care desparte răul de bine.
Dar întotdeauna răul încetează-nainte
De a-i descoperi hotarul

Şi reîncepe-nainte
De-a şti până unde e binele.
Eu caut începutul răului
Pe acest pământ
Înnorat şi-nsorit
Rând pe rând.

-Blandiana Ana-
-La cules îngeri-

Elegie de dimineata

La început făgăduisem să tac, dar apoi, dimineaţa,
V-am văzut apărând cu cenuşa în porţi,

Semănând cum se seamănă grâul, cenuşa,
Şi n-am mai putut, şi-am strigat: Ce faceţi? Ce faceţi?
Pentru voi am nins toată noaptea deasupra oraşului,
Pentru voi am albit toată noaptea: o, dacă
Aţi pricepe ce greu e să ningi!
Aseară de cum v-aţi culcat am ieşit în văzduh.
Era întuneric acolo şi frig. Trebuia
Să zbor pânâ-n punctul unic în care
Vidul roteşte în jurul lui sorii şi-i stinge
Şi eu trebuia să mai pâlpâi o clipă în unghiul acela
Ca să mă-ntorc ningând printre voi.
Orice fulg l-am gândit, cântărit, încercat,
Modelat, lustruit cu privirea,
Şi acum cad de somn şi de oboseală, am febrã.
Vă privesc semănând praful focului mort
Peste alba mea operă şi zâmbind vă destăinui că
Or să vină ninsori mult mai mari după mine


Şi tot albul din lume va ninge pe voi,
Încercaţi să pricepeţi legea lui de pe-acuma,
Or să vină uriaşe ninsori după noi,
Şi nu veţi avea destulă cenuşă,
Şi copiii de mici învăţa-vor să ningă,
Şi-o să-acopere albul slaba voastră tăgadă,
Şi intra-va pământul în rotirea de stele
Ca un astru arzând de zăpadă.

-Blandiana Ana-
-La cules îngeri-

duminică

Odihnească-se în pace...

Îngropăm zilnic câte puţin din noi,
într-un pământ ce nu ne place să-l vedem.
Ne place însă să dăm vina pe ceilalţi...
"din cauza lui, deoarece el, pentrucă m-a făcut să..."
şi lista nu se mai termină, decât în capul nostru.
Cad bucăţi mari peste noi...
şi am ajuns la concluzia că ne place.
Ne plac napolitanele ieftine,
sifonul şi sucul colorat de la tec, încă.

Unde-i neantul?
Nu-l mai vedem...
pentrucă...

Vom ajunge fără glas...
şi-om auzi copii spunând:
... cum spune şi titlul.

Nu m-ar deranja...

Cu capul în gânduri,
stai şi tu pe-un scaun mai mult portocaliu decât albastru.
Te-ntrebi de ce n-ai şi tu maşina ta... şi alte întrebări tot întrebate...
când auzi crescând un glas din celălalt capăt al metroului.
Din ce în ce mai tare.
Înţelegi câte-un cuvânt precum:
"avut", "cancer", "spital", "singur", "orfan"... iar la final:
"Să vă dea Dumnezeu sănătate... "
Cu toţii privesc către-acel glas ce parcă vine de niciunde.
Un miros însă, îi ajută să-şi direcţioneze privirea.
Spre buzunar.Cel al sufletului.
Unii întind dezinteres spre mâna lungă şi murdară... alţii, resturi să scape de privirea-i chinuit umilită.
Te gândeşti uneori... că-i mai fericit un câine şi că vrei o maşină.
Una din care să cobori şi să ajuţi bătrânica din centrul junglei,
mai săracă decât un cerşetor, care vinde suporturi pentru pahare din material frumos colorat.
Îţi vine s-o strângi în braţe,
pentrucă nu cerşeşte şi cu înţelepciunea pe care a căpătat-o face CEVA.
Nu m-ar deranja nici dacă ar vinde pufuleţi.

miercuri

marți

Să mă ierţi


... c-am îndrăznit
să caut
ceru-n altă parte
decât
în sus.

joi

Asta fac.

Construiesc o casă-n spatele lunii. Să nu mai ştiu, să nu mai văd, să nu mai aud...

vineri

cuvântul



simt
că uneori
îmi reduc cuvintele
la absurd
şi le-nmulţesc cu zero.


ai ceva-mpotrivă?
am ceva-mpotrivă.
mai bine tac.
mai bine taci!
tac...
şi a tăcut.

luni

Mă iubeşti.

Te-ador, e puţin spus...
mi-ai parfumat cu mălin viaţa,
mă-mbeţi cu ciocolată de nuc
din cărţile nescrise încă.

Pe creaga mea preferată de suflet,
developez poze cu...
eu şi Tu.
De ce mă iubeşti atât?

Poate
pentrucă
am nevoie.

Eternal magic...



Unele femei te cuceresc. Altele te cuceresc pentru totdeauna.

... şi uite, numai dă'daia ... am să-mi cumpăr parfum.


Concluzie:
-am creierul pe stick în format HD.

sâmbătă

Ne-timp

Mi-a spus odată Tata, că există netimp... de-aceea:


Iubesc netimpul... şi neiubesc timpul. Tu?

miercuri

sâmbătă

...

video

Mă ceartă!


M-ai lăsat să mă plimb astă noapte.

Singură.

Prin grădina cu cepe... precum Tu, în grădina cu spini.

E mult prea departe edenul de mine.

Ştiu.

Asta mă face să-mi reamintesc secunda în care sângele se-ntindea pe-un lemn,

pentru întreaga ţărână.

Mă mai ţii minte?

În faţa mulţimii strigam cu ură în mâini... iar Tu tăceai.

Mă ceartă...

mă lasă-n grădina cu cepe.

Nu merit mai mult.

M-am ruginit mai rău ca un cui.

miercuri

Mai bine ne...


Cum să fiu preasimţit?

Să nu-i deranjez pe semeni... întrebând, să devin preiubit?

Să iau mereuri metroul perfect, ştiind încotro se-ndreptează?

Plictisiune.

N-aş mai avea nevoie de medicamenturi, nici şpage cu zâmbet sărac...

Termenurile de umbrelă şi ceas le-aş dezmembra din vocabularuri...

E deloc bine... misterii zilelor de mâine le-aş pierde.

Decât preasimţit, mai bine ne.

duminică

Orbesc


Orbesc,
în faţa oricărei lumini...
îmbătrânesc,
cu mult mai mult
decât
des.


Fără Dumnezeu,
dragoste...

"sunt"
cu mult mai puţin
decât
NIMIC.


sâmbătă

Rezumatul iubirii

Cinci cuvinte,
O clipă de tăcere...
Un singur răspuns,
Apoi, fe
ricire.





luni

All Angels - Songbird

For you there'll be no crying
For you the sun will be shining
Cause I feel that when I'm with you
It's alright, I know it's right

And the songbirds keep singing
Like they know the score
And I love you, I love you, I love you
Like never before

To you, I would give the world
To you, I'd never be cold
Cause I feel that when I'm with you
It's alright, I know it's right

And the songbirds keep singing
Like they know the score
And I love you, I love you, I love you
Like never before

Like never before; like never before

click

sâmbătă

Clepsidra-ntoarsă


Se-adună norii-n şezătoare... să povestească ca pe vremuri, despre furtunile şi tunetele cele mai grozave. Ca să n-aud ce-şi povestesc, se colorează-n grii şi-ncep să picure... pic, pic, pic, n-acelaşi loc. Pe capul meu.

- Picurii... vreau să le-ascult povestea lor gălăgioasă...

- S-asculţi povestea lor? Dar ce e de-ascultat copilă? Mă ceartă gândul...

- Taci şi lasă-mi copilăriile în pace... cum aş putea altfel să cresc, fără poveşti?

Se spune că odată, picurii de ploaie erau precum oamenii... şaptezeci la sută apă şi restul vânt. Cădeau din cer, încet, încet... ademeniţi de-acelaşi pământ. În drumul lor spre nou şi necunoscut, puţini erau cei care se bucurau de străpungerea razelor de soare, pentru a luci în viaţa scurtă pe care o aveau. Un lucru era sigur... toţi ajungeau pe pământ... iar când ajungeau, erau fără scăpare... doar nişte vapori se mai ridicau din ei.

- Aceasta e toată povestea lor? Mă-ntreabă iar gândul...

... dar eu, continui:

Scăparea... odată, a plouat cu nuanţe de roşu închis înmuiat în divin, iar CLEPSIDRA CHINEZEASCĂ care era cât pe ce să se termine, A FOST ÎNTOARSĂ.